Apendicita acuta

Ce este apendicita?

Este inflamaţia acută a apendicelui, organ situat la nivelul primei portiuni a intestinului gros(cecul).Apendicele este un organ cu rol in apararea organismului in copilarie, functie care dispare la adult. Incidenţa maximă a bolii este între 15 şi 30 de ani, deşi apendicita poate apare la orice varsta.

Apendice

Care sunt principalele simptome si semne clinice?

De obicei, debutul este brusc cu dureri localizate initial in regiunea epigastrica simuland o indigestie,ulterior durerile se localizeaza în fosa iliacă dreaptă (FID), adica in regiunea inferioara dreapta a abdomenului. Durerea este intensa, cu iradiere catre radacina coapsei drepte. Vărsăturile nu sunt in cantitate mare fiind reprezentate de produse alimentare sau au caracterul unor varsaturi bilioase(verzui).Alteori lipsesc cu desavarsire fiind inlocuite de greata. Constipatia este uneori asociata.Febra daca exista,este de în jur de 38 de grade,sau mai mult in functie de aparitia complicatiilor. Pulsul poate fi accelerat in raport cu ascensiunea febrila.

Palparea abdomenului  dezvăluie o durere situata constant in fosa iliaca dreapta. Această durere poate fi însoţită de o apărare  musculara(adica muschii abdominali ai pacientului situati intre mana medicului care examineaza abdomenul si apendice se contracta ,in incercarea de a reduce durerea provocata de palpare). Durerea devine mai intensă, daca  ridicam piciorul drept al pacientului.Pacientul prezinta hiperestezie cutanata(adica durerea se accentueaza la simpla atingere a zonei).
Semnele clinice nu sunt  întotdeauna uşor de recunoscut. Exista si cazuri atipice la copil,la batrani,la gravide,dupa adminitrarea de antibiotice; exista de asemenea localizari ale apendicelui ce fac diagnosticul dificil(subhepatic,pelvin,mezoceliac).

 

Care sunt complicatiile apendicitei netratate?

Apendicita evolueaza prin etapele de catarala, flegmonoasa,  gangrenoasa, insa neprezentarea la chirurg in timp util poate complica aceste forme cu aparitia peritonitei de cauza apendiculara(complicatie serioasa in care cavitatea peritoneala in intregime este inflamata,infectata cu aparitia puroiului si falselor membrane).
Starea generala a pacientului este alterata marcat, durerile abdominale sunt intense si generalizate, acesta este febril (40 ° C),cu pulsul accelerat -interventia chirurgicala este urgenta,  viata pacientului find in pericol.

Apendicita si peritonita apendiculara

 

Cum se pune diagnosticul de apendicita acuta?

Diagnosticul de apendicita acuta este în primul rând clinic, dar teste suplimentare pot fi utile.Analizele de sange arata cresterea numarului de leucocite.Examenul ecografic, sumarul de urina, testul de sarcina, radiografia abdominala pe gol sunt utile pentru a exclude alte afectiuni care pot fi confundate  cu apendicita.

Cu ce afectiuni nu trebuie confundata o apendicita?

Diagnosticul diferential se face cu:colica renala, cu pielonefrita, cu chistul ovarian drept complicat,sarina tubara dreapta,adenita mezenterica ,etc .

Care este tratamentul?

Tratamentul este numai chirurgical, odata pus diagnosticul de apendicita este necesara o interventie  chirurgicala rapida, deoarece nu există nici un paralelism între semnele clinice şi importanţa leziunilor de la nivelul apendicelui. Nu e cazul sa asteptam ,altfel riscam sa transformam o afectiune chirurgicala relativ simpla, in una complicata grav.Tratamentul antibiotic este de obicei necesar ca sustinere a actului chirurgical.

Apendicectomia conventionala (clasica sau pe cale deschisa).

Se realizeaza de obicei sub anestezie rahidiana(veti fi amortit in jumatatea inferioara a corpului). Incizia este oblica de cativa centimetri in fosa iliaca dreapta(incizie Mc Burney ).

Procedura implica patrunderea  in cavitatea abdominala si indepartarea  apendicelui bolnav. Operatia dureaza intre 30 si 60 de minute.

Apendicectomie laparoscopica

Apendicectomia poate fi realizata prin laparoscopie. Laparoscopia oferă deseori cheia diagnosticului în sindroamele dureroase din fosa iliacă dreaptă (cand exista dubiu diagnostic cu afeciuni chirurgicale care se manifesta asemanator:chist de ovar, sarcina extrauterina, hidrosalpinx, etc.) şi în acelaşi timp permite tratamentul.

Procedura  laparoscopica se realizeaza sub anestezie generala. Abdomenul este insuflat(umflat)cu un gaz , apoi se introduce printr-o miniincizie ombilicala laparoscopul. Acesta este un instrument format din fibre optice, care va permite unei  camere video sa surprinda imagini din interiorul abdomenului. Instrumentele de lucru (pensele)sunt lungi si subtiri si se introduc in abdomen prin alte doua miniincizii. Cu ajutorul lor apendicele este descoperit , indepartat si extras din abdomen.

Ce se intampla practic inainte si dupa operatie?

Pentru internare veti avea nevoie de bilet de trimitere de la medicul dumneavoastra de familie, si adeverinta de salariat sau talon pensie care sa ateste calitatea dumneavoastra de asigurat.

Practic veti fi spitalizat in dimineata operatiei, veti face un dus cu o solutie antiseptica, zona operata va fi epilata, vi se va explica interventia si eventualele riscuri.Inaintea interventiei veti fi consultat de un medic anestezist.

Dupa operatie  vi se vor administra medicamente impotriva durerii, veti fi mobilizat  si alimentat treptat.Exista posibilitatea sa aveti tub de dren care va fi scos inaintea externarii.In majoritatea cazurilor veti fi externat in cea de a doua zi.La externare vi se va prescrie un tratament si veti beneficia de concediu medical. Un regim alimentar a r  fi de urmat  o scurta perioada.Firele se vor scoate la 8-10 zile de la operatie.In cazul in care operatia s-a realizat clasic ar fi indicat sa evitati eforturile un timp.In primul an de la operatie pentru a avea cicatrici cat mai putin vizibile este bine sa evitati expunerea miniinciziilor direct la soare.

51 thoughts on “Apendicita acuta

  1. Buna ziua,
    As dori sa va adresez o intrebare referitor la apendicita: este suficient sa am o durere destul de puternica in partea dreapta jos ca sa am apendicita sau trebuie sa se rasfranga si pe piciorul drept sau alte simptome?
    Multumesc,
    O zi buna!

    1. Este suficient sa aveti o durere ca cea pe care o descrieti, durerea nu coboara de fiecare data spre piciorul drept.Cred ca ar trebui realizat un consult chirurgical, si o eventuala ecografie abdominala pentru a exclude o patologie a ovarului drept;analizele de sange ar fi de asemenea utile:apendicita se asociaza frecvent cu cresterea numarului de leucocite (globulele abe).Totusi diagnosticul de apendicita se pune de obicei clinic, adica la consultul chirurgical…

      dr.Stefan Tuca

  2. Buna ziua!
    De vreo saptamana am niste dureri sub coasta dreapta,care se lasa apoi mai jos si apoi se muta in spate.Am fost la medicul de familie si am facut analize la urina dar,rezultatele au fost ca as avea o infectie usoara,acum iau niste pastile de fiere cateva zile asa mi-a zis sa vad cum simt,dar cred k trebuie sa fac ecografie sa aflu exact,ar putea fi apendicita?
    Va multumesc!

    1. Buna seara,

      Cred ca mai degraba ar putea fi vorba de o suferinta biliara pentru care analizele de sange, ecografia si consultul chirurgical sunt absolut necesare..

      Detalii despre programul meu de consultatii gasiti in blog.

      Toate cele bune!

      dr.Stefan Tuca

  3. Buna ziua ! de 2 luni am inceput sa am intepaturi in partea dreapta,in zona apendicelui (zic eu).Dureri mari nu am dar atunci cand mananc seminte (susan,mac,floricele etc) am intepaturi timp de 10-15 min.Mai nou a inceput sa ma doara piciorul,durerea lasandu-se in jos,pe muschi.As vrea sa stiu daca se poate face anestezie totala la aceasta operatie de apendicita pt ca am inteles ca cele mai frecvente anestezii sunt cele in rahie sau cele locale.Multumesc!

    1. Buna ziua,

      Daca indepartarea apendicelui se face laparoscopic va fi cu siguranta vorba de o anestezie generala.

      Va stau la dispozitie pentru un consult chirurgical.

      Toate cele bune !dr. Stefan Tuca

  4. Buna ziua!In cazul unei operatii de apendicita laparoscopice care este timpul de recuperare?Si cam in cat timp se poate relua un antrenament cu greutati si diverse alte activitati sportive!
    Multumesc!

    1. Bună ziua,

      Recuperarea după apendicectomie laparoscopica este scurtă, în jur de o săptămână.
      Efortul vă trebui evitat în schimb în jur de 30 de zile.

      Cu stimă,

      Dr.Tuca

  5. Buna ziua!
    Am facut acum 3 saptamani o operatie clasica de apendicita. Cat timp dureaza perioada de recuperare? Cand pot sa merg la servici, cand dispare starea de oboseala? Doctorul mi-a spus ca evolutia este buna, dar as vrea sa stiu cat timp totusi e necesar pentru a reveni macar la forma fizica aceptabila?
    Apoi mai am o intrebare: sunt o persoana care e destul de des constipata sau oricum care iese cu scaunul afara la 2-3 zile. Si acum ies afara cu ajutorul supozitoarelor cu glicerina. E normal asa? Tin regimul alimentar in continuare. Scaunul nu este tare, dar nu am senzatia de a iesi cu scaunul. Trebuie sa recunosc ca mi-a fost si frica pana acum sa fortez cumva pentru a iesi. Va multumesc.

    1. Buna seara,

      Pacientilor operati de mine le recomand o saptamana de concediu, dupa care isi pot relua activitatile obisnuite.
      Intrarea intr-o forma fizica cat mai buna, ma refer la efort fizic sustinut, ar fi bine sa se faca la minim 30 de zile de la data interventiei.
      Nu exista o corelatie intre apendicectomie si persistenta constipatiei – va recomand o colonoscopie.

      Cu stima,

      dr.Tuca

  6. Buna ziua. As vrea sa va intreb urmatoarele lucruri. Am fost la medicul de familie acum doua saptamani deoarece simteam niste dureri in partea dreapta,si am vomat o data.Doctorul mi-a facut o ecografie si mi-a gasit pietre la rinighiul drept si fierea puturoasa. Am urmat tratamentul prescris de medic timp de doua sap. Dar eu simt putine intepaturi in dreapta jos dar si dreapta spate si cateva dureri de cat dar nu sunt permanente de cateva ori pe zi , dar zilnic. Ma tem sa nu fie apenticita. Dumneavoastra ce ziceti, ami puteti da un raspuns ?

    1. Bună ziua,

      Diagnosticul de apendicita este în mare parte clinic.Aş prefera să vă văd la o consultaţie.Pentru programări sunati vă rog la 0219646 şi solicitati o programare în timpul programului meu de consulatii.

      Cu stimă,

      Dr.Tucă

  7. buna ziua. As dori sa intreb un lucru. De 3 zile ma doare in partea dreapta,sub buric mai jos,iar durerea mi se lasa pe piciorul drept care de multe ori imi amorteste.Este posibil sau sigur sa am apendicita? Am de multe ori cateva intepaturi foarte dureroase.

  8. Buna ziua domnule Dr Stefan. In luna Ianuarie, simteam niste dureri in fosa iliaca dreapta, asociate cu greturi si constipatii. Nu am facut nimic, am pus starea mea generala pe baza proastei alimentatii de sarbatori. De atunci nu m-a mai durut nimic. Acum, de vreo 2 sau 3 zile, cand ma apas acolo, simt o intepatura. Starea generala nu imi este afectata (Greturi, dureri constante etc) Doar ca simt cand apas, destul de puternic, o intepatura acolo. Am incercat testul cu piciorul drept ridicat. Il ridic cat pot si il si indoi spre abdomen dar nu ma doare. Durere constanta nu e. Credeti ca poate fii vorba de vreo apendicita? Multumesc, astept raspuns.

    1. Buna ziua,

      Din ce spuneti probabil s-a rupt peretele abdominal, caz in care aveti nevoie de o operatie.
      Vreau sa va consult pentru a vedea ce anume este de facut in cazul dvs.

      Cu stima,

      dr.Tuca

      0723042207

  9. Buna ziua! Problema mea sta in felul urmator : ma doare in partea stanga sub coaste de vreun an si jumatate. Mi se intampla cand stau pe scaun mult timp. Astazi am fost la medicul de familie care m-a palpat si mi-a spus ca este o posibilia apendicita, in sensul ca la palpare in partea din dreapta jos m-a durut, iar in partea stanga ( unde ma doare pe mine de obicei ) la palpare nu am simtit durere decat inspre stomac.Doamna doctor nu era prea sigura pe dumneai si m-a trimis la un doctor specialist pentru o radiografie. As dori daca se poate sa imi raspundeti daca considerati ca argumentul doamnei doctor cum ca boala din partea dreapta ( apendicita) ar putea ricosa in partea stanga, sub coaste poate fi adevarat sau sustinut. Alte simptome nu am avut, de genul greturilor, probleme cu scaunul sau gura uscata. Doar durerea pe care o simt eu in partea stanga sub coaste, dar doamna doctor a exclus din start splina marita. Va multumesc. Multa sanatate va doresc. O zi buna !

    1. Buna ziua,

      Va rog veniti la o consultatie sa vedem despre ce este vorba..
      Programul meu de consultatii il gasiti afisat pe blog..
      Pentru programare sunati la 0219646

      Va stau la dispozitie..

      Dr.Tuca
      0723042207

  10. Buna seara Dr.Stefan
    De vreo un an am odata pe luna greata si varsaturi intense la interval de 20-30 minute timp de 4-5 ore este insuportabil si acuma a inceput sa ma intepe toata partea de sub buric intens 1 ora si se duce spre partea din dreapta spate sub coaste cand stau mult timp jos apoi se duce in partea stanga deasupra piciorului si dupa 15-20 minute se duce spre dreapta unde durerile devin insuportabile NU AM FOST LA MEDIC INCA,O zi buna!

  11. Buna seara!
    Astazi m-am trezit cu o durere in fosa iliaca dreapta….nu ma doare rau ….si din cand in cand dispare…cand apas pe zona nu ma doare si de asemenea nici piciorul nu ma doare…credeti ca ar putea fi vorba de apendicita?
    Si in cazul ca as face o apendicectomie, s-ar putea sa mi se face anestezie totala ? deoarece mi-e foarte frica de doctori si nu cred ca as putea suporta sa vad cum ma opereaza un doctor….Va multumesc

  12. buna ziua,de ceva timp am niste junghiuri in partea ddreapta,nu sunt ff acute,pot ridica piciorul drept,am niste stari de greata dar le-am pus pe baza anticoncepionalelor(am endometrul marit si mi s-au dat drept tratament) culoarea urinei este schimbata(galben inchis)credeti ca este vb despre apendicita???

  13. Buna ziua!
    Am o fetita de aproape 11 ani.A fost operata acum 5 zile de apendicita si acum este foarte constipata.Ma cam sperie cand incearca sa faca scaun ii iese numai sange.Va rog ajutati-ma.

  14. Buna ziua,

    Acum 10 zile am fost operata (clasic) de apendicita acuta cu anestezie locala. astazi am observat ca o parte a operatiei este usor umflata,desi operatia nu este inflamata, si atunci cand stau in pat sau fac miscare simt un discomfort. Sunt motive de ingrijorare???

  15. buna ziua.Dl Doctor sund din jud Constanta ,am 55 de ani si am facut acum doi ani operatie unde mi-am pus plasa a doua oara.Dupa doi ani ,acum 8 zile a inceput sa se inroseasca si dupa opt zile a inceput sa curga pe unde au fost cusaturile ,am fost la medicul care m-a operat si fact tratament cu cefort dar i-mi este teama si de aceea va rog frumos a-si mai dori si parerea dvs ca sunt distrusa de urmarile ce urmeaza sa nu se intample ceva grav.Sunt si plinuta am 90 kg.Daca la eco sau la RMN s-ar vede infectia.Va multumesc.

  16. Va salut cu respect dl.doctor.
    De cativa ani sufar de un diverticul colonic partea stanga ,si in ultima perioada am avut mai multe crize ,sunt hotarat s-a ma operez , in ce conditii operatia se finalizeaza la prima interventie ?
    Laparoscopic nu cred sa fie posibil pentru-ca am suferit de oncluzie intestinala in urma unui traumatism abdominal .
    multumesc mult !

    1. Buna ziua,

      In principiu operatia se poate realiza laparoscopic, chiar daca ati mai fost operat.
      Se realizeaza indepartarea segmentului de colon afectat (colectomie segmentara) cu repunerea imediata in tranzitul intestinal (adica fara sa fie nevoie de colostoma) in cele mai multe din cazuri.
      Va astept la o consultatie, cu toate documentele medicale.

      Cu stima,

      dr.Tuca
      0723042207

  17. Buna ziua. De cam 5 zile am dureri la stomac, senzația de plin, stări de voma, dureriin jurul ombilicului, înțepături in zona ficatului, iar de 2 zile durerea a coborât in dreapta jos si in picior. Este o durere surda, ușoară ca o pulsație permanenta si cu senzație de încălzire. Menționez ca am probleme cu stomacul de mult timp; gastrita, enterocolită si helycobacter. Poate fi vorba totuși de apendicita? Mulțumesc mult

    1. Buna ziua,

      Din descrierea dumneavoastra nu se poate infirma sau confirma o suferinta apendiculara.
      Va trebui sa veniti sa va consult !

      Ma gasiti la Medlife, Calea Grivitei 365, Bucuresti
      Numarul meu de telefon este 0723042207

      Numai bine !

      dr.Tuca

  18. Bună seaar! Am și eu o rugăminte dacă mă puteți ajuta…pe 28 noiembrace seara am fost operata…..sI de atunci am dureri în coloana și în zora rinichilor …e normal ? Și plus ca nu am avut scaun ….ce ar trebui sa fac….multumesc

  19. Se poate ca in timpul operatiei de scoatere a apendicelui sa se scoata ovarul drept sau o parte a acestuia sau se pot resobri datorita unei infectii in urma operatiei sau din timpul operatiei?

    1. Buna ziua,

      Sincer sa fiu, nu am auzit pana acum de asa ceva..
      Va astept la o consultatie sa vedem despre ce este vorba.
      Ma gasiti la Medlife pe Calea Grivitei 365, sector 1 Bucuresti

      nr. meu de telefon este 0723042207

  20. Buna ziua.In data de 9.03.am fost operata de urgenta de apendicita,iar ieri mi au fost scoase firele.De ieri am burta foarte umflata si tare si ma doare.Oare de ce?Tin sa mentionez ca nu am avut scaun de cateva zile.Poate fi acesta motivul sau se poate face peritonita si dupa operatie?In cazul acesta ar trebuii sa ma doara tare?Multumesc

  21. Va multumesc pentru raspuns. As dori sa va explic de ce va intreb aceste lucruri. In urma unei operatii laparoscopice de chistectomie paraovariana pe partea stanga s-a “descoperit” ca am o formatiune adereta din ovarul drept si un “rest” de trompa iar medicul a specificat ca este scos in urma apendicectomiei, singura interventie anterioara pe care am avut-o. Insa pe mine nu m-a “anuntat” nimeni in urma acelei interventii cum ca am ramas fara ovar drept si trompa. Procesul de resorbtie este posibil? Ca medic, prin ce proces credeti ca am “pierdut” ,ovarul drept? Mentionez ca am fost la control ginecologic regulat…chiar la diferiti medici. Nu am avut avorturi, sarcini sau alte interventii ginecoligice.

    1. Buna ziua,

      Va astept la o consultatie chirurgicala !
      Numarul meu de telefon este 0723042207

      Ma gasiti la Medlife, pe Calea Grivitei 365, Bucuresti

      Cu stima

      Dr Tuca

  22. Buna seara! In urma cu 7 saptamani am fost supusa unei interventii de bypass gastric. M-am simtit foarte bine in urma interventiei, dar de cateva zile, ocazional, insa din ce in ce mai des, am dureri(nu intense, dar persistente), in zona stomacului, in stanga, imediat sub coaste. Nu sunt insotite de febra, varsaturi. Intra in limitele ‘normalului’ dupa asemenea interventie sau sunt semnul ca ceva nu e in regula?
    Multumesc pentru atentie, astept un raspuns din partea dumneavoastra.

    1. Buna ziua,

      Pentru orice durere, sau nelamurire pe care o aveti , legata de actul operator sau starile de dupa interventie, ar fi cel mai bine sa intrebati il intrebati pe medicul care a realizat interventia !

      Multumesc

      Seara buna !

  23. Bună ziua. De aproximativ două săptămâni au reapărut durerile in partea dreapta jos și se lasă pe piciorul drept uneori. Am făcut acum două luni analize,consult chirurgical si ecografie in urma căreia a fost depistat un calicul de 6mm. Am urmat tratamentul dar au revenit durerile. Nu stiu ce as putea face. Am fost si la un control ginecologic si nu era nicio problemă la ovarul drept. Va mulțumesc!

  24. Buna ziua! Am fost operata de apendicita acum vreo 13-14 ani, de câteva zile am inceput sa simt o durere la operație, uneori cand apăs, cand ma aplec… M-ati putea ajuta cu un sfat? Mulțumesc!

  25. Buna seara, am și eu o întrebare… acum o luna prietenul meu a fost operat de micșorare de stomac … totul a decurs perfect … însă acum spune ca are niște dureri in zona apendicitei .. am citit puțin despre simptome și se aseamănă foarte mult … ideea este următoarea..are voie sa aibă o noua interventie chirurgicală la o luna și doua săptămâni de la cea anterioară de gastric sleeve?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *