Home Chirurgie laparoscopicaHernii si Eventratii Hernie – Operatie hernie inghinala

Hernie – Operatie hernie inghinala

Ce este hernia inghinala?

Herniile inghinale reprezinta prin definiție ieșirea unui organ din cavitatea abdominala, printr-un punct slab de la nivelul peretelui abdominal din regiunea inghinala.

Hernie inghinala: cele mai frecvente hernii, apar clinic sub forma unor proeminente (umflaturi) la nivelul regiunii inghinale sau scrotului. Pacientul remarca creșterea în volum a bursei scrotale. Aceste proeminente apar datorita exteriorizării  organelor abdominale (cel mai frecvent implicate fiind epiplonul, intestinul subțire, colon, vezica urinara) printr-un orificiu al peretelui abdominal cu rezistenta scăzuta. Herniile pot fi congenitale (apar de la naștere) sau apar în timpul vieții (hernii câștigate).

Herniile inghinale sunt mai frecvente la bărbați comparativ cu femeile și incidenta lor creste odată cu înaintarea în vârsta. Inițial hernia are  dimensiuni reduse, abia observabila, ulterior creste progresiv în dimensiuni (chiar pana la dimensiuni gigante). Ca și evoluție în timp, într-o prima faza hernia este reductibila (conținutul acesteia se reduce spontan în abdomen, sau prin manevre palpatorii efectuate de pacient sau medic), apoi devine ireductibila, încarcerata (nu mai ‘’intra’’ în abdomen în urma manevrelor descrise). In ultima etapa se strangulează (complicație redutabila ce pune în pericol viata pacientului dacă nu se intervine în timp util).

Hernie inghinala cu herniere de intestin subțire

Cauzele apariției herniei inghinale:

  • rezistenta scăzuta a pertelui abdominal;
  • presiunea crescuta în cavitatea peritoneala (la supraponderali, după eforturi intense și prelungite, ascita);
  • tusitorii cronici, purtătorii de adenom de prostata, constipații cronic;
  • bolile consumptive, neoplazii

Care sunt principalele simptome ale herniei inghinale?

Variază de la o simpla jena  sau senzație de greutate, tracțiune, la dureri veritabile, vii, accentuate după efort sau ortostatism (stat în picioare prelungit). In cazurile complicate cu strangulare durerile sunt intense, cu alterarea stării generale, vărsături și meteorism (balonare), lipsa tranzitului intestinal (ocluzie). In acest caz trebuie intervenit rapid, riscul de compromitere a organului herniat fiind crescut.

Care sunt principalele investigații?

Diagnosticul de hernie se pune clinic. Pacientul este consultat de medicul specialist care remarca formațiunea din regiunea inghinala și ii apreciază caracterele: dimensiuni, forma, consistenta, reductibilitate, durere. Analizele recomandate vor fi evident legate de particularitatea fiecărui caz, de la analize simple la probe ce vizează funcția respiratorie, renala, hepatica (când exista alte afecțiuni asociate).

Care este tratamentul herniei inghinale?

Tratamentul herniei este exclusiv chirurgical aceasta nevindecandu-se de ‘’la sine’’. Din contra aceasta va avea o creștere progresiva în timp cu apariția complicațiilor.

De ce sa apelez la o operație de hernie inghinala și când?

Bineînțeles, pentru a evita complicațiile care apar în lipsa tratamentului. Cel mai bine ar fi sa va decideți pentru o operație când hernia este de mici  dimensiuni, chiar fără simptomatologie, toate riscurile fiind mai scăzute când hernia este surprinsa precoce. Nu ar trebui sa ‘’așteptați’’ complicațiile și nici prezentarea la medic.

Ce tip de anestezie sa aleg?

Operație de hernie inghinala se poate realiza sub anestezie rahidiana (veți fi amorțit în jumătatea inferioara a corpului). Intervenția se poate face și sub anestezie generala (veți fi adormit complet).

Anestezia cea mai utilizata este cea rahidiana, dar puteți alege ce tip de anestezie doriți consultându-va cu anestezistul. Anestezia locala poate fi utilizata doar în cazuri selecționate.

Ce posibilități exista pentru o operație de hernie inghinala?

Tratamentul chirurgical al herniei inghinale poate fi clasic sau laparoscopic. Scopul tratamentului este pe lângă rezolvarea ca atare a herniei și întărirea peretelui abdominal  în diverse modalități pentru a preveni riscul de recidiva.

  • Pe cale deschisa

Clasica – incizia va fi în regiunea inghinala (de 5-6 cm) iar operațiile ca atare practicate astăzi sunt în număr de doua :

  • Tehnica Shouldice (practicata în Canada, Ontario) – după rezolvarea herniei,  întărirea peretelui abdominal presupune sutura realizata la nivel muscular și aponevrotic în trei planuri. Aceasta intervenție este indicata subiecților foarte tineri  sau celor care nu doresc montarea unei plase. Durata operației este de circa 60-70 de minute, iar procentul de recidiva de circa  1.5-2 %.
  • Tehnica Lichtenstein – un gold standard în procedeele clasice, deschise, presupune întărirea peretelui posterior al canalului inghinal cu plasa de polipropilena (țesătura sintetica, bine tolerata de organism care o incorporează și fibrozeaza întărind peretele într-o maniera solida); plasa se fixează prin sutura la structurile fibroase adiacente ‘’tension free’’(fără tensiune), sau se lipește cu o substanța gelatinoasa pe baza de colagen Tissucol, sau adeziv biocompatibil Hystoacril; este indicata în toate tipurile de hernie inghinala; durata operației este de circa 50 -60 minute; procentul de recidiva sub 1 %; nu necesita de obicei drenaj.

             

  • Pe cale laparoscopica

Laparoscopia în hernia inghinala (operație laparoscopica hernie inghinala) prezintă avantaje deosebite de la cele de ordin cosmetic, la cele legate de recuperarea postoperatorie (recuperare mult mai rapida comparativ cu procedeele clasice). Presupune din start  anestezia generala, iar gesturile chirurgicale se realizează sub supravegherea unei camere video (laparoscopul) introdusa în abdomen printr-o incizie la nivel ombilical, și cu ajutorul unor instrumente lungi introduse de asemenea prin alte doua incizii (vezi interventia realizata de dr. Stefan Tuca). Plasa se va monta după incizia și decolarea peritoneului in zona interesata, va acoperi orificiile slabe peretelui abdominal și va fi fixata cu ajutorul unor agrafe metalice (TAPP-transabdomino properitoneal), agrafe resorbabile, sau lipici biologic. Actualmente  exista plase pentru o operație  laparoscopica hernie inghinala, care se mulează perfect pe zonele de risc herniar, excelent tolerate de către pacienți, și care ajuta la refacerea rapida a solidității peretelui abdominal, în condițiile unei dureri postoperatorii mult diminuata datorita procedurii laparoscopice în sine (plasa 3D Max Light Mesh). Aceasta intervenție se poate realiza de asemenea totalmente extra peritoneal (TEP). Riscul de recidiva circa 1-2%.

Detalii despre o operație laparoscopica hernie inghinala regăsiți în imaginile de mai jos:


   


 

Ce se întâmpla practic  înainte și după o operație de hernie inghinala?

In primul rând, este necesar un consult chirurgical care va stabili diagnosticul și conduita ulterioara. Pentru internare veți avea nevoie de trimitere de la medicul dvs. de familie și adeverința de salariat care sa ateste calitatea dvs de asigurat. Cel mai probabil, veți fi spitalizat în ziua operației. Îngrijirile preoperatorii presupun epilarea zonei inghinale și un dus cu o soluție antiseptica. Postoperator pacienții operați cu anestezie locala pot fi externați în aceeași zi. Cei cu alt tip de anestezie necesita supraveghere 24 de ore. Firele sau firul de sutura intradermica vor fi suprimate după 8-10 zile. Pentru realizarea unei cicatrici estetice ar fi bine sa feriți zona respectiva de razele solare. Un regim alimentar nu este necesar. Regimul de viata ulterior implica evitarea eforturilor fizice circa 1-2 luni. Controlul postoperator va fi realizat după prima luna.

64 comentarii

vezi si alte articole ...

Call Now Button