Regim dupa colecistectomie

REGIM DUPA COLECISTECTOMIE

Regimul de viata dupa operatia de colecist realizata fie laparoscopic, fie deschis presupune reluarea treptata a activitatilor fizice, incepand  la activitati simple la cele complexe,  cu evitarea eforturilor fizice mari timp de cateva luni pana la buna cicatrizare a tesuturilor (mai ales daca interventia a fost realizata pe cale deschisa).Astfel efortul fizic sustinut (alergat, ciclism, inot,ridicarea de greutati ) ar fi bine sa inceapa la cel putin 30 de zile postoperator.

In ceea ce priveste regimul alimentar postoperator acesta nu este indicat la maniera absoluta.Totusi, pana ce organismul se obisnuieste cu noua situatie creata de actul operator in sine si cu fluxul biliar continuu din intestin ar fi bine sa tineti cont de cateva  reguli simple care va vor ajuta sa depasiti perioada postoperatorie (prima luna) mai usor.

Regimul alimentar de mai jos nu trebuie respectat ad literam, el incearca sa va ofere cateva sugestii in ceea ce priveste alimentatia in primele 30 de zile postoperator.

Alimente permise

  • Carne – slaba si proaspata de pasare (pui, curcan), vitel, vita fiarta ca rasol, fripta sau inabusita. Peste slab , fiert sau copt.
  • Oua – albus (in preparate) sau ou intreg in preparate dietetice (fiert moale, ochi romanesc) dupa toleranta fiecaruia.
  • Paine – alba, veche de o zi, fainoase rafinate bine fierte, preparate cu branza de vaci,  sau lapte.
  • Grasimi – in cantitate redusa,  proaspete, fierte sau adaugate la sfarsitul gatirii.
  • Legume – cele cu celuloza fina (morcovi, dovlecei, fasole verde tanara, salata verde, rosii, ardei, vinete), piureuri, soteuri, sufleuri, budinci sau salate.
  • Fructe – cele bine coapte, cu continut celulozic redus, sub forma de piureuri de fructe , compoturi, sucuri sau in preparate.
  • Deserturi – cu fructe, branza de vaci, albus ou, miere, sucuri de fructe.
  • Condimente – aromate: patrunjel, marar, leustean, cimbru, tarhon, dafin, suc de lamaie.
  • Supe – supe – creme de legume, supe slabe de carne, supe limpezi de legume, borsuri.
  • Sosuri – numai cele preparate dietetic.

Alimentele se pregatesc cat mai simplu si se servesc la o temperatura optima.

Alimente interzise

  • Carne – de porc, oaie, rata, gasca, vanat, mezeluri, afumaturi, peste gras, conserve de carne si de peste.
  • Lactate – branzeturi grase, branzeturi fermentate, smantana.
  • Oua – fierte tari, omleta nedietetica, oua prajite, galbenus de ou in cantitate mare.
  • Grasimi – prajite de orice fel, exces de grasimi de orice fel, untura, slanina.
  • Paine – painea neagra sau foarte proaspata, excesul de fainoase.
  • Legume – cu celuloza dura (castraveti, ridichi, gulii, varza, leguminoase uscate).
  • Fructe – crude cu celuloza dura, fructe uleioase.
  • Deserturi – preparate cu  mult unt, sau cele preparate cu nuci, alune, ciocolata, cacao.
  • Condimente – iuti, iritante.
  • Supe – grase de carne, borsuri la care se adauga smantana, ciorbe grase, ciorba de burta.
  • Sosuri – cele  preparate cu multa grasime.

5 thoughts on “Regim dupa colecistectomie

  1. este ok regimul, o sa l tin cu stritete, am colecistectomie laparascopica recenta. multumesc ca existati , ma refer la doctori si restulcadrelor sanitare competente.

  2. Va salut cu mult respect.. multumesc mult pt. acest sait si sunt in faza de a tine acest regim de 10 zile si am sa-l respect,a-mi fi de folos, sunt multumita ca axista medici care publica pt. a ne ambunatati cunostintele,mult succes in viata si in cariera d-voastre..

  3. Sunt operata de 10 zile si ma bucur , ma simpt f bine si am sa urmez acest regin .

    va multumesc
    Ma gindesc sa-mi schimp modul de alimentatie,sa maninc sanatos,prea am abuzat de mincare grasa si nesanatoasa.

  4. Buna ziua , peste o saptamana trebuie sa ma operez de fiere. Trebuie un regim strict sa tin inainte de operatie ? Astept raspunsuri , va multumesc anticipat .Stefan

Leave a Reply to vali Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *