Regim dupa colecistectomie
Regimul de viata dupa operatia de colecist realizata fie laparoscopic, fie deschis presupune reluarea treptata a activitatilor fizice, incepand la activitati simple la cele complexe, cu evitarea eforturilor fizice mari timp de cateva luni pana la buna cicatrizare a tesuturilor (mai ales daca interventia a fost realizata pe cale deschisa).Astfel efortul fizic sustinut (alergat, ciclism, inot,ridicarea de greutati ) ar fi bine sa inceapa la cel putin 30 de zile postoperator.
In ceea ce priveste regimul alimentar postoperator acesta nu este indicat la maniera absoluta.Totusi, pana ce organismul se obisnuieste cu noua situatie creata de actul operator in sine si cu fluxul biliar continuu din intestin ar fi bine sa tineti cont de cateva reguli simple care va vor ajuta sa depasiti perioada postoperatorie (prima luna) mai usor.