Home Chirurgie laparoscopica
Category:

Chirurgie laparoscopica

Operatie hernie abdominala
Hernii si Eventratii

Operație hernie abdominală

de Serban Camelia
written by Serban Camelia


Hernia abdominală apare atunci când un organ sau un țesut trece printr-un punct slab al mușchilor abdominali, creând o umflătură vizibilă. Această afecțiune poate provoca disconfort, durere sau complicații dacă nu este tratată. Singurul tratament eficient pentru o hernie abdominală este operația. Fără reparare, hernia se poate mări, poate provoca dureri sau poate duce la complicații precum strangularea. În caz de complicații, este necesară o intervenție chirurgicală de urgență pentru a preveni riscurile grave pentru sănătate.

Tipuri de hernie abdominală

Există mai multe tipuri de hernii abdominale, clasificate în funcție de localizarea și cauzele lor.

Unul dintre cele mai comune tipuri este hernia inghinală, care se dezvoltă în zona inghinală. Aceasta apare atunci când intestinele sau țesutul adipos ies în afară prin mușchii abdominali inferiori. Acest tip este mai frecvent la bărbați din cauza slăbiciunii naturale a canalului inghinal. 

Herniile femurale apar, de asemenea, în zona inghinală, la rădăcina coapsei, dar sunt mai puțin frecvente decât herniile inghinale. Ele apar atunci când țesutul împinge prin canalul femural, un pasaj mic din apropierea părții superioare a coapsei. Aceste hernii sunt mai frecvente la femei, în special după sarcină, și pot duce uneori la complicații, dacă nu sunt tratate.

Herniile ombilicale se dezvoltă în apropierea buricului. Ele apar atunci când conținutul abdominal împinge printr-o zonă slabă din jurul ombilicului. Aceste hernii sunt frecvente la sugari, adesea închizându-se de la sine în câțiva ani, dar pot afecta și adulții, în special pe cei care au suferit de sarcină sau obezitate.

Eventrațiile sau herniile incizionale apar la locul unei intervenții chirurgicale abdominale anterioare. Aceste hernii sunt mai susceptibile de a apărea la persoanele care au suferit mai multe intervenții chirurgicale, infecții la locul inciziei sau afecțiuni care pun presiune pe abdomen, cum ar fi tusea cronică sau obezitatea.

Herniile epigastrice apar în partea superioară a abdomenului, între buric și partea inferioară a cutiei toracice. Acestea se formează atunci când grăsimea sau țesutul împinge prin peretele abdominal. Aceste hernii sunt de obicei mici, dar pot provoca disconfort, în special atunci când faci efort sau ridici obiecte grele.

Herniile hiatale sunt diferite de alte hernii abdominale deoarece se formează în interiorul corpului mai degrabă decât prin peretele abdominal. Acestea apar atunci când o parte din stomac împinge diafragma în cavitatea toracică. Acest tip este adesea asociat cu reflux acid și arsuri la stomac și poate necesita tratament medical pentru gestionarea simptomelor.

Fiecare tip de hernie abdominală variază în ceea ce privește severitatea și opțiunile de tratament. În timp ce unele rămân mici și asimptomatice, altele pot necesita intervenție chirurgicală pentru a preveni complicațiile.

Hernie abdominală operație laparoscopică

Cel mai bun tratament pentru hernie abdominală este operația laparoscopică. Unul dintre principalele avantaje ale reparării laparoscopice a herniei este reducerea durerii postoperatorii. Deoarece procedura implică incizii mici în loc de o tăietură mare, există o traumă mai mică pentru țesuturile din jur. Acest lucru duce la o vindecare mai rapidă și la mai puțin disconfort în timpul recuperării. Majoritatea pacienților resimt o durere minimă și se pot întoarce la activitățile zilnice mai repede în comparație cu cei operați prin chirurgie deschisă.

Un alt beneficiu este riscul mai scăzut de infecție și complicații. Inciziile mai mici reduc șansele de infectare a rănilor și de cicatrizare excesivă. În plus, deoarece procedura este efectuată cu laparoscopul, chirurgul are o vedere clară și mărită a structurilor interne. Acest lucru permite reparații mai precise și reduce probabilitatea de recidivă.

Chirurgia laparoscopică este utilă în special pentru pacienții cu hernii recurente sau hernii bilaterale, atunci când herniile apar pe ambele părți ale abdomenului. Deoarece procedura se realizează intern, cu o lezare minimă a peretelui abdominal, aceasta reduce șansele de apariție a unor noi hernii la locul intervenției chirurgicale. Utilizarea plaselor de întărire consolidează și mai mult zona afectată, asigurând o reparație durabilă și reducând riscul de reapariție a herniei.

Pacienții care aleg chirurgia laparoscopică beneficiază, de asemenea, de o ședere mai scurtă în spital și de o recuperare mai rapidă. În majoritatea cazurilor, aceștia pot pleca acasă în 24-48 de ore. Mulți oameni se întorc la muncă și la activitățile normale în decurs de o săptămână. În schimb, chirurgia deschisă necesită adesea mai multe săptămâni de inactivitate. Acest lucru face ca operația laparoscopică pentru hernie abdominală să fie ideală pentru persoanele care doresc să își reia rutina cât mai rapid.Dacă ai hernie abdominală și ai nevoie de un chirurg bun, fă-ți o programare la Dr. Stefan Tucă, medic primar în chirurgie generală cu competență în chirurgia laparoscopică avansată.

0 comentariu
Splina marita
Chirurgie Esogastrica

Splina mărită: Cauze și simptome

de Serban Camelia
written by Serban Camelia

Splina este un organ vital situat în partea superioară stângă a abdomenului, chiar sub cutia toracică. Deși este relativ mică, cam de mărimea unui pumn, splina joacă un rol important în menținerea sănătății generale. Aceasta filtrează sângele, elimină globulele roșii vechi sau deteriorate, stochează trombocitele și ajută la combaterea infecțiilor ca parte a sistemului imunitar. Atunci când splina se mărește, o afecțiune cunoscută sub numele de splenomegalie, aceasta poate semnala probleme de sănătate subiacente care necesită atenție. 

Ce este o splină mărită?

O splină mărită, sau splenomegalie, apare atunci când splina crește mai mult decât dimensiunea sa normală. O splină sănătoasă cântărește de obicei aproximativ 150 de grame și măsoară aproximativ 12 centimetri în lungime. Atunci când este mărită, poate cântări de câteva ori mai mult și se poate extinde dincolo de cutia toracică, provocând uneori un disconfort vizibil.

Deși splenomegalia în sine nu este o boală, ea indică adesea o afecțiune medicală de bază care afectează splina direct sau indirect. Identificarea și abordarea cauzei principale este esențială pentru gestionarea eficientă a acestei afecțiuni.

Ce cauze are splina mărită

Splenomegalia poate rezulta dintr-o gamă largă de factori, inclusiv infecții, tulburări de sânge, boli hepatice și alte afecțiuni sistemice. Mai jos sunt prezentate unele dintre cele mai frecvente cauze:

1. Infecțiile

Infecțiile sunt printre cele mai frecvente cauze ale unei spline mărite. Atât infecțiile virale, cât și cele bacteriene pot duce la inflamarea și creșterea activității splinei. Exemplele includ:

  • Mononucleoza: Cauzată de virusul Epstein-Barr, această afecțiune duce adesea la splenomegalie, deoarece splina lucrează mai mult pentru a combate infecția.
  • Malaria: O infecție parazitară transmisă de țânțari care determină mărirea splinei din cauza creșterii distrugerii globulelor roșii.
  • Infecții bacteriene: Afecțiuni precum endocardita (infecția mucoasei interne a inimii) sau septicemia pot duce la o splină mărită.

2. Boli ale ficatului

Splina este strâns legată de ficat prin vena portă, care transportă sângele de la organele digestive la ficat. Afecțiunile hepatice pot duce la creșterea presiunii în această venă, determinând umflarea splinei. Cauzele comune legate de ficat includ:

  • Ciroza: Afectarea cronică a ficatului cauzată de consumul de alcool, hepatită sau boala ficatului gras poate duce la splenomegalie.
  • Hipertensiunea portală: Presiunea arterială ridicată în vena portă forțează sângele să se întoarcă în splină, ducând la mărirea acesteia.

3. Tulburări ale sângelui

Anumite tulburări ale sângelui care afectează globulele roșii sau trombocitele pot duce la o splină hiperactivă și la mărirea ulterioară. Acestea includ:

  • Anemia hemolitică: O afecțiune în care celulele roșii din sânge sunt distruse prematur, determinând splina să lucreze mai mult pentru a le elimina.
  • Anemia falciformă: Globulele roșii anormale pot rămâne blocate în splină, ducând la umflături.
  • Talasemia: O tulburare genetică a sângelui care afectează producția de hemoglobină, cauzând adesea mărirea splinei.

4. Cancerul și afecțiunile maligne legate de sânge

Cancerele care afectează sângele sau sistemul limfatic pot implica, de asemenea, splina, ducând la mărirea acesteia. Exemplele includ:

  • Leucemia: Proliferarea anormală a globulelor albe poate determina umflarea splinei.
  • Limfom: Cancerul sistemului limfatic duce adesea la o mărire a splinei.

5. Boli autoimune

Afecțiunile autoimune, în care sistemul imunitar atacă țesuturile proprii ale organismului, pot afecta, de asemenea, splina. De exemplu:

  • Lupus: O boală autoimună cronică care poate provoca inflamații în tot corpul, inclusiv la nivelul splinei.
  • Artrita reumatoidă: În cazuri rare, poate duce la o afecțiune numită sindromul Felty, caracterizată printr-o splină mărită.

6. Alte cauze

  • Boala Gaucher: O tulburare genetică în care substanțele grase se acumulează în organe, inclusiv în splină.
  • Traume: Leziunile fizice, cum ar fi cele suferite în timpul unui accident, pot duce la umflarea sau ruperea splinei.

Ce simptome are splina mărită

O splină mărită poate să nu provoace întotdeauna simptome, mai ales în stadiile sale incipiente. Cu toate acestea, pe măsură ce se mărește, poate duce la diverse semne și simptome, inclusiv:

  • Disconfort abdominal – Unul dintre cele mai frecvente simptome ale unei spline mărite este durerea sau disconfortul în partea superioară stângă a abdomenului. Durerea poate radia către umărul stâng în unele cazuri.
  • Senzația de plenitudine – Pe măsură ce splina se mărește, aceasta poate apăsa pe stomac, provocând o senzație de plenitudine chiar și după o masă mică. Acest lucru poate duce la reducerea apetitului și la pierderea în greutate neintenționată.
  • Oboseală – O splină hiperactivă poate distruge celulele roșii sănătoase din sânge, ducând la anemie. Acest lucru poate duce la oboseală, slăbiciune și dificultăți de respirație.
  • Infecții frecvente – Deoarece splina joacă un rol esențial în combaterea infecțiilor, o splină mărită poate afecta funcția imunitară, făcând organismul mai susceptibil la infecții recurente.

Chirurgia laparoscopică pentru splina mărită

Chirurgia laparoscopică este o abordare comună pentru tratarea splinei mărite atunci când este necesară îndepărtarea splinei. Această procedură este de obicei recomandată pentru afecțiuni precum splenomegalie severă, complicații legate de splină sau afecțiuni subiacente precum tulburări de sânge, cancere sau traume.

În splenectomia laparoscopică, chirurgul face mici incizii în abdomen prin care sunt introduse un laparoscop și instrumente chirurgicale. Camera oferă o vedere de înaltă definiție a splinei, permițând chirurgului să efectueze procedura cu precizie.

În ciuda avantajelor sale, nu toți pacienții sunt candidați pentru splenectomia laparoscopică. Complicațiile extinse pot necesita o intervenție chirurgicală deschisă tradițională. După splenectomie, pacienții au nevoie de vaccinări și îngrijire preventivă pentru a compensa funcțiile imunitare ale splinei.

Dacă ai nevoie de un chirurg bun, fă-ți o programare la Dr. Stefan Tucă, medic primar în chirurgie generală cu competență în chirurgia laparoscopică avansată.

0 comentariu
regim dupa operatia de hernie hiatala
Chirurgie Esogastrica

Regim după operația de colecist

de Serban Camelia
written by Serban Camelia

Vezica biliară joacă un rol cheie în stocarea bilei, care ajută la digestia grăsimilor, astfel încât absența sa poate duce la probleme digestive temporare. De aceea, este important să adopți un regim după operația de colecist care să-ți susțină recuperarea și sănătatea. 

Regim după operația de colecist – Ce să mănânci

Este important să ții un regim după operația de colecist pentru promovarea vindecării, prevenirea disconfortului și susținerea sistemului digestiv. Iată ce alimente să incluzi în regimul după operația de colecist:

1. Alimente cu conținut scăzut de grăsimi

Fără vezica biliară, bila curge continuu în tractul digestiv, ceea ce poate face mai dificilă digestia alimentelor bogate în grăsimi. Concentrează-te pe opțiuni cu conținut scăzut de grăsimi, cum ar fi:

  • Pui sau curcan fără piele
  • Pește slab (de exemplu, cod și ton)
  • Tofu și proteine pe bază de plante
  • Produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi (de exemplu, iaurt, lapte, brânză de vaci, cottage cheese)

2. Alimente bogate în fibre

Fibrele ajută la reglarea digestiei și pot preveni diareea, o problemă frecventă după operație. Introdu fibrele treptat pentru a evita balonarea. Opțiunile bune includ:

  • Ovăzul și cerealele integrale (orez brun, quinoa)
  • Fructe proaspete (mere, pere, fructe de pădure)
  • Legume (broccoli, morcovi, dovlecei)
  • Leguminoase (linte, fasole, năut)

3. Alimente ușor digerabile

Imediat după operația de colecist, sistemul digestiv e mai sensibil, așa că optează pentru alimente blânde, ușor digerabile, cum ar fi:

  • Orez simplu sau piure de cartofi
  • Legume fierte la aburi
  • Supe și ciorbe clare
  • Sucul de mere sau bananele

4. Grăsimi sănătoase cu moderație

Deși trebuie să limitezi grăsimile, cele sănătoase sunt esențiale pentru sănătatea generală. Încorporează cantități mici de:

  • Ulei de măsline
  • Avocado
  • Nuci și semințe (cu moderație)

Regim după operația de colecist: Ce să eviți

În materie de ce alimente să excluzi din regim după operația de colecist îți recomandăm să le eviți pe următoarele:

1. Alimente bogate în grăsimi și prăjite

Alimentele bogate în grăsimi nesănătoase îți pot copleși sistemul digestiv, provocând balonare sau diaree. Evită următoarele alimente:

  • Alimentele prăjite (de exemplu, cartofii prăjiți, puiul prăjit)
  • Produse lactate cu multe grăsimi 
  • Carne grasă (porc, vită, pui cu piele)
  • Untul, smântâna și maioneza

2. Alimente picante și foarte condimentate

Acestea pot irita sistemul digestiv, în special în săptămânile de după operația de colecist.

  • Alimente procesate și zaharoase: Gustările procesate, produsele de patiserie și băuturile zaharoase pot agrava simptomele digestive.
  • Alimente care balonează: Alimente precum varza, conopida și băuturile carbogazoase pot provoca balonare și disconfort.

Ce băuturi ai voie după operația de colecist

După o colecistectomie, corpul are nevoie de timp pentru a se adapta la absența vezicii biliare. Alegerea băuturilor potrivite poate ajuta la ușurarea digestiei și evitarea disconfortului, cum ar fi balonarea, diareea sau refluxul acid.

Cele mai bune băuturi

  • Apă: Menținerea hidratării este esențială după operație. Apa ajută digestia și previne deshidratarea, mai ales dacă ai diaree, un efect secundar comun după operația de colecist. Vizează cel puțin 6-8 pahare pe zi.
  • Ceaiuri din plante: Ceaiurile ușoare din plante, cum ar fi ceaiul de mușețel, mentă sau ghimbir, îți pot calma sistemul digestiv și pot reduce balonarea sau greața.
  • Ciorbe clare: Ciorbele și supele clare oferă hidratare și nutrienți fără să-ți suprasolicite sistemul digestiv, ceea ce le face o opțiune excelentă în timpul recuperării.
  1. Sucuri de fructe diluate: Sucurile neacide, diluate, precum sucul de mere sau de pere, sunt mai ușor de digerat și pot fi consumate cu moderație.

Cafea după operația de colecist

Când vine vorba despre cafea după operația de colecist, aceasta trebui consumată cu precauție. Cafeaua stimulează producția de acid gastric și bilă, ceea ce poate duce uneori la tulburări digestive, inclusiv diaree sau reflux acid. Dacă consumai cafea înainte de operație, reintrodu-o treptat și observă răspunsul organismului tău. Optează pentru cafea decofeinizată sau adaugă o cantitate mică de lapte pentru a-i reduce aciditatea. Evită cremele zaharoase și aditivii cu conținut ridicat de grăsimi care se pun în cafea.

Băuturi de evitat

Evită băuturile carbogazoase, alcoolul și băuturile acide, cum ar fi sucul de portocale, deoarece acestea îți pot irita sistemul digestiv și provoca disconfort.

Regim după operația de colecist pe termen lung

Pe măsură ce organismul tău se adaptează, este posibil să reintroduci treptat alimente pentru a vedea ce funcționează cel mai bine pentru tine. Unii oameni descoperă că pot tolera cantități moderate de grăsimi în timp, în timp ce alții continuă cu o dietă săracă în grăsimi. Concentrează-te pe mese echilibrate cu proteine slabe, cereale integrale, fructe și legume.

Mâncând conștient și evitând factorii declanșatori, poți avea o recuperare ușoară și să-ți menții sănătatea digestivă după o colecistectomie. Consultă-te întotdeauna cu medicul pentru sfaturi personalizate, adaptate nevoilor tale.

Dacă trebuie să faci operația de colecist, lasă-te pe mâna unui chirurg cu experiență în laparoscopia avansată. Fă-ți o programare la Dr. Stefan Tucă, medic primar în chirurgie generală cu competență în chirurgia laparoscopică avansată.

0 comentariu
acalazia
Hernii si Eventratii

Hernia hiatală: Factori de risc

de Serban Camelia
written by Serban Camelia

Hernia hiatală apare atunci când partea superioară a stomacului trece prin diafragmă, un mușchi care separă pieptul de abdomen. În mod normal, diafragma ajută la menținerea stomacului în poziție, dar atunci când apare o hernie hiatală, o parte din stomac iese în cavitatea toracică printr-o deschidere numită hiat. Acest lucru poate duce la disconfort, reflux acid și alte probleme digestive. 

Dacă știi ce factori de risc pot duce la hernia hiatală, te poate ajuta să previi și sp depistezi precoce hernia hiatală. În timp ce unii factori de risc sunt în afara controlului nostru, mulți alții sunt legați de stilul de viață și de obiceiuri, oferind oportunități de reducere a riscului.

Hernia hiatală: tipuri

Înainte de a aprofunda factorii de risc, este important să înțelegem cele două tipuri principale de hernii hiatale:

  1. Hernia hiatală glisantă (prin alunecare): Cel mai frecvent tip, în care stomacul și o parte a esofagului care se unește cu stomacul alunecă în cavitatea toracică.
  2. Hernia hiatală paraesofagiană (prin rostogolire): Mai puțin frecventă, dar potențial mai gravă, în acest tip, o parte din stomac împinge prin hiatus și se așează lângă esofag. Acest tip este mai susceptibil de a provoca complicații, deoarece stomacul poate deveni „strangulat”, ceea ce duce la restricționarea fluxului sanguin.

Factori de risc pentru hernia hiatală

Ambele tipuri de hernii hiatale sunt influențate de diverși factori de risc care cresc probabilitatea apariției lor.

1. Vârsta

Vârsta este unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru hernia hiatală. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, mușchii lor slăbesc în mod natural, inclusiv cei care ajută la menținerea poziției stomacului și esofagului. Această slăbire a diafragmei crește riscul de hernie hiatală, în special la persoanele cu vârsta de peste 50 de ani. 

Adulții mai în vârstă sunt mai susceptibili de a prezenta simptomele unei hernii hiatale, cum ar fi refluxul acid, arsurile la stomac și durerile în piept, din cauza acestor modificări legate de vârstă.

2. Obezitatea

Obezitatea este un alt factor de risc major pentru hernia hiatală. Excesul de greutate corporală pune o presiune suplimentară asupra cavității abdominale, împingând stomacul în sus spre diafragmă. Acest lucru poate provoca sau exacerba apariția unei hernii. Studiile arată că persoanele cu un indice de masă corporală (IMC) mai mare sunt mai susceptibile de a suferi de hernie hiatală, în special de tipul glisant. În plus, obezitatea este legată și de alte afecțiuni care pot agrava simptomele herniei, cum ar fi boala de reflux gastroesofagian (GERD), care face ca acidul să revină frecvent în esofag.

Pierderea în greutate, chiar și în cantități mici, poate ajuta la reducerea acestei presiuni și la scăderea riscului de apariție a unei hernii hiatale. Adoptarea unei diete echilibrate, a unei activități fizice regulate și a unor strategii de gestionare a greutății sunt esențiale pentru persoanele expuse riscului din cauza obezității.

3. Fumatul

Fumatul slăbește diafragma și sfincterul esofagian inferior, mușchiul care acționează ca o barieră pentru a împiedica acidul gastric să revină în esofag. Atunci când acest mușchi slăbește, devine mai ușor pentru stomac să împingă prin diafragmă, ducând la hernia hiatală. 

În plus, fumatul crește riscul de GERD, care poate exacerba simptomele unei hernii. Renunțarea la fumat nu numai că reduce riscul de hernie hiatală, dar ajută și la prevenirea unei serii de alte probleme grave de sănătate, cum ar fi bolile pulmonare, bolile de inimă și cancerul.

4. Tuse cronică și încordare

Tusea cronică, fie din cauza unor afecțiuni respiratorii precum astmul sau bronșita, poate crește riscul de apariție a unei hernii hiatale. Tusea puternică repetată crește presiunea în abdomen, ceea ce poate împinge stomacul în sus prin diafragmă. În mod similar, încordarea în timpul tranzitului intestinal sau ridicarea de obiecte grele poate crește, de asemenea, presiunea abdominală, făcând mai probabilă apariția unei hernii. 

Persoanele care suferă de constipație cronică sau care se angajează să ridice greutăți în mod regulat ar trebui să fie conștiente de acest risc și să ia măsuri pentru a atenua aceste presiuni, cum ar fi îmbunătățirea sănătății intestinelor și utilizarea unor tehnici adecvate de ridicare.

5. Sarcina

Sarcina este un factor de risc temporar, dar semnificativ pentru hernia hiatală. Pe măsură ce copilul crește, uterul se extinde, împingând organele abdominale și crescând presiunea asupra stomacului și diafragmei. Această presiune suplimentară poate duce la apariția unei hernii, în special în ultimele etape ale sarcinii.

6. Genetica

Genetica poate juca, de asemenea, un rol în dezvoltarea herniilor hiatale. Dacă un membru apropiat al familiei s-a confruntat cu hernia hiatală, este posibil să fiți mai predispus să dezvoltați și dumneavoastră una. Acest lucru s-ar putea datora moștenirii unei predispoziții la slăbirea mușchilor diafragmei sau altor factori structurali care contribuie la formarea herniei. Deși nu vă puteți schimba moștenirea genetică, conștientizarea acestui risc poate determina screeninguri mai timpurii și modificări ale stilului de viață pentru a ajuta la prevenirea afecțiunii.

7. Dieta și obiceiurile alimentare

Anumite obiceiuri alimentare pot crește riscul unei hernii hiatale sau pot agrava simptomele acesteia. Consumul de mese mari, de exemplu, pune o presiune suplimentară asupra stomacului, făcându-l mai probabil să împingă prin diafragmă. În mod similar, culcatul sau aplecarea imediat după masă poate exacerba simptomele, permițând conținutului stomacal să preseze diafragma slăbită.

Consumul de alimente care declanșează refluxul acid, cum ar fi alimentele picante, citricele, cofeina și mesele grase, poate contribui, de asemenea, la apariția unei hernii hiatale prin iritarea esofagului și creșterea probabilității de GERD. Pentru a reduce riscul, se recomandă să mănânci mese mai mici, mai frecvente și să eviți să te întinzi imediat după masă.

8. Inactivitatea fizică

Un stil de viață sedentar poate contribui la obezitate și la un tonus muscular scăzut, ambii fiind factori de risc pentru hernia hiatală. Lipsa de activitate fizică slăbește mușchii care susțin diafragma și poate duce la exces de grăsime abdominală, care crește presiunea asupra stomacului. Exercițiile fizice regulate pot ajuta la menținerea forței musculare și la susținerea unei greutăți sănătoase, ambele reducând riscul apariției herniei.

9. Traumatisme sau intervenții chirurgicale

Traumatismele abdominale sau intervențiile chirurgicale anterioare pot crește riscul unei hernii hiatale. Leziunile sau procedurile chirurgicale care implică diafragma sau structurile înconjurătoare pot slăbi mușchii sau pot crea deschideri prin care stomacul poate să iasă în afară. 

Dacă ați suferit anterior o leziune sau o intervenție chirurgicală în apropierea diafragmei, este important să fiți conștient/ă de potențialul unei hernii și să discutați orice simptome îngrijorătoare cu medicul dumneavoastră.

10. Tulburări ale țesutului conjunctiv

Anumite tulburări ale țesutului conjunctiv, cum ar fi sclerodermia sau sindromul Marfan, pot crește riscul de apariție a unei hernii hiatale. Aceste tulburări slăbesc țesuturile corpului, inclusiv mușchii diafragmei, făcând mai ușoară împingerea stomacului. Persoanele cu aceste afecțiuni trebuie să fie conștiente de riscul crescut și să colaboreze îndeaproape cu medicul pentru a gestiona simptomele și a reduce complicațiile.Dacă ai fost diagnosticat cu hernia hiatală, lasă-te pe mâna unui chirurg cu experiență în laparoscopia avansată. Fă-ți o programare la Dr. Stefan Tucă, medic primar în chirurgie generală cu competență în chirurgia laparoscopică avansată.

0 comentariu
complicatiile herniei abdominale
Hernii si Eventratii

Complicațiile herniei abdominale

de Serban Camelia
written by Serban Camelia

Herniile abdominale, deși frecvente, reprezintă adesea provocări semnificative și potențiale complicații pentru persoanele afectate. O hernie apare atunci când un organ sau un țesut gras iese în afară printr-un punct slab sau o ruptură în mușchiul înconjurător sau în țesutul conjunctiv al peretelui abdominal. 

În timp ce herniile în sine pot provoca disconfort și neplăceri, complicațiile asociate cu acestea sunt cele care pot escalada în probleme grave de sănătate. Este de o importanță majoră să tratezi hernia abdominală pentru a nu ajunge la complicații. Iată care sunt complicațiile herniei abdominale și cum să le recunoști. 

Care sunt complicațiile herniei abdominale

Încarcerarea

Atunci când o hernie se încarcerează, înseamnă că țesutul proeminent rămâne prins în afara peretelui abdominal. Acest lucru poate duce la dureri severe, umflături și disconfort la locul herniei. Încarcerarea apare atunci când țesutul herniat rămâne blocat în mușchiul sau țesutul slăbit, împiedicând capacitatea sa de a se retrage înapoi în cavitatea abdominală. 

Dacă nu este tratată, o hernie încarcerată poate evolua spre strangulare, ceea ce reprezintă un risc semnificativ pentru alimentarea cu sânge a țesutului prins.

Strangularea

Strangularea este probabil una dintre cele mai grave complicații ale herniilor abdominale. Aceasta apare atunci când alimentarea cu sânge a țesutului herniat este compromisă, ceea ce duce la moartea țesutului (necroză). Simptomele strangulării includ durere intensă, decolorarea țesutului proeminent, greață, vărsături și febră. 

Hernia strangulată necesită asistență medicală imediată, deoarece poate duce la complicații care pun viața în pericol dacă nu este tratată. O intervenție chirurgicală de urgență este adesea necesară pentru a restabili fluxul sanguin către țesutul afectat și pentru a preveni alte complicații.

Obstrucție intestinală

Herniile, în special cele care implică intestinele, pot duce uneori la obstrucția intestinelor. Atunci când o porțiune de intestin rămâne prinsă în sacul herniar, aceasta poate obstrucționa fluxul normal al conținutului digestiv prin tractul digestiv. Această obstrucție poate provoca simptome precum dureri abdominale, balonare, constipație și vărsături. 

Obstrucția intestinală necesită o evaluare medicală promptă și poate necesita o intervenție chirurgicală pentru a ușura obstrucția și a preveni complicațiile ulterioare.

Strictura

În unele cazuri, inflamația cronică și cicatrizarea asociată cu herniile pot duce la formarea de stricturi. Stricturile sunt îngustări sau constricții la nivelul intestinelor, care pot obstrucționa trecerea alimentelor și a conținutului digestiv. Simptomele unei pot include dificultăți la înghițire, dureri abdominale, balonare și modificări ale obiceiurilor intestinale. 

Tratamentul poate implica medicație pentru a reduce inflamația sau operație laparoscopică pentru a lărgi segmentul îngustat al intestinului.

Formarea abceselor

În cazuri rare, herniile se pot complica prin apariția abceselor. Un abces este o colecție de puroi care se formează ca urmare a unei infecții. În cazul unei hernii, un abces se poate dezvolta dacă bacteriile pătrund în sacul herniar și se înmulțesc, ducând la inflamație și infecție localizată. Simptomele unui abces pot include roșeață, umflături, căldură și sensibilitate la locul herniei. 

Tratamentul implică, de obicei, drenarea abcesului și administrarea de antibiotice pentru a elimina infecția.

Recurența

În ciuda reparației chirurgicale, herniile pot uneori să recidiveze, în special dacă nu este abordată în mod adecvat cauza care stă la baza herniei, cum ar fi mușchii abdominali slabi sau presiunea intraabdominală crescută. Herniile recurente pot fi dificil de gestionat și pot necesita intervenții chirurgicale suplimentare pentru a fi reparate. 

O tehnică chirurgicală adecvată, consolidarea peretelui abdominal și modificările stilului de viață pot contribui la reducerea riscului de recurență a herniei.

Durere cronică

Durerea cronică poate apărea în urma unei intervenții chirurgicale de reparare a herniei, în special în cazurile în care în timpul intervenției au loc leziuni nervoase sau prinderea nervilor. Se poate manifesta ca o durere persistentă, surdă sau ca o durere ascuțită, la locul herniei sau al inciziei chirurgicale. Gestionarea durerii cronice poate implica medicamente, terapie fizică, sau alte proceduri intervenționale menite să amelioreze disconfortul și să îmbunătățească calitatea vieții.

Dacă ai simptome care ar putea indica o hernie abdominală, adresează-te unui chirurg cu experiență. Fă-ți o programare la Dr. Stefan Tucă, medic primar în chirurgie generală cu competență în chirurgia laparoscopică avansată.

0 comentariu
acalazia
Chirurgie Esogastrica

Acalazia: cauze, simptome, tratament

de Serban Camelia
written by Serban Camelia

Acalazia este o afecțiune rară, dar debilitantă, care afectează esofagul, caracterizată prin incapacitatea sfincterului esofagian inferior (SEI) de a se relaxa și de a permite trecerea lină a alimentelor în stomac. 

Această afecțiune reprezintă o provocare pentru cei afectați, afectându-le capacitatea de a mânca și ducând la diverse complicații. În acest articol, vom aprofunda cauzele, simptomele și opțiunile de tratament pentru acalazie, care adesea nu este diagnosticată sau este interpretată greșit. Diagnosticul în timp util și managementul adecvat sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu acalazie.

Acalazia: cauze, simptome și diagnostic

Cauzele acalaziei

Cauza exactă a acalaziei rămâne evazivă, dar se crede că aceasta implică degenerarea celulelor nervoase din esofag. În mod normal, esofagul trece prin contracții coordonate pentru a propulsa alimentele în stomac. În cazul acalaziei, nervii care controlează aceste contracții se deteriorează, ceea ce duce la afectarea peristaltismului (mișcările coordonate ale mușchilor) și la incapacitatea SEI de a se relaxa. Cauzele principale și potențialii factori declanșatori includ:

1. Degenerarea celulelor nervoase

Acalazia este adesea asociată cu degenerarea sau deteriorarea celulelor nervoase din esofag, în special a celor care aparțin plexului mienteric. Plexul mienteric, cunoscut și sub numele de plexul lui Auerbach, este o rețea de nervi care controlează contracția coordonată (peristaltismul) a mușchilor din esofag. Atunci când aceste celule nervoase degenerează, mișcarea peristaltică normală este întreruptă, ceea ce duce la afectarea funcției esofagiene.

2. Reacții autoimune

Unii cercetători sugerează că reacțiile autoimune pot juca un rol în dezvoltarea acalaziei. În cazul afecțiunilor autoimune, sistemul imunitar al organismului atacă în mod eronat propriile celule și țesuturi. În cazul acalaziei, reacțiile autoimune ar putea viza celulele nervoase din esofag, ducând la distrugerea acestora și la disfuncția ulterioară a motilității.

3. Factori genetici

Există dovezi care sugerează o predispoziție genetică pentru acalazie. Au fost raportate cazuri familiale, ceea ce indică faptul că ar putea exista o componentă ereditară. Deși factorii genetici specifici care contribuie la acalazie nu sunt pe deplin înțeleși, cercetările în acest domeniu continuă să exploreze bazele genetice ale acestei afecțiuni.

4. Infecții virale

Unele studii au propus o legătură potențială între infecțiile virale și dezvoltarea acalaziei. Se presupune că anumite infecții virale pot declanșa un răspuns inflamator în esofag, ceea ce duce la deteriorarea celulelor nervoase. Virusul Epstein-Barr a fost studiat în acest context, deși mecanismele exacte rămân în curs de investigare.

Este important de reținut că, în timp ce acești factori sunt asociați cu acalazia, afecțiunea poate apărea și fără o cauză identificabilă. Complexitatea etiologiei acalaziei subliniază necesitatea unor cercetări suplimentare pentru a înțelege mai bine interacțiunea dintre factorii genetici, imunologici și de mediu care contribuie la dezvoltarea acestei afecțiuni.

Simptomele acalaziei

Acalazia se manifestă printr-o serie de simptome care pot varia ca severitate. Semnele comune includ:

  • Disfagie (dificultate la înghițire) – Persoanele cu acalazie au adesea dificultăți de înghițire, în special cu alimente solide. Această senzație poate progresa în timp, iar actul de a mânca devine din ce în ce mai dificil.
  • Regurgitare – Golirea incompletă a esofagului poate duce la regurgitare, în care alimentele nedigerate și lichidele se întorc în gât. Acest lucru poate apărea la câteva ore după ce ai mâncat.
  • Durere toracică – Durerea toracică, care seamănă adesea cu arsurile la stomac, este un simptom frecvent. Durerea poate fi ascuțită și poate fi confundată cu alte probleme gastrointestinale.
  • Pierderea în greutate corporală – Din cauza dificultăților de a mânca și a simptomelor persistente, persoanele cu acalazie pot pierde în greutate în mod neintenționat.
  • Probleme respiratorii – Aspirarea materialului regurgitat în plămâni poate cauza probleme respiratorii, inclusiv tuse, respirație șuierătoare și, în cazuri grave, pneumonie.

Diagnosticarea acalaziei

Diagnosticarea acalaziei necesită o combinație de evaluare clinică și teste de diagnosticare. Procedurile comune de diagnosticare includ:

Manometria esofagiană – Acest test măsoară presiunea din interiorul esofagului și ajută la identificarea relaxării deficitare a SEI caracteristice acalaziei.

Examinare radiologică cu bariu – Se ingerează bariu, o substanță de contrast, și se fac radiografii pentru a vizualiza mișcarea materialului prin esofag. Acalazia se prezintă adesea cu un aspect caracteristic de „cioc de pasăre” din cauza îngustării esofagului inferior.

Endoscopia – Un tub flexibil cu o cameră (endoscop) este trecut prin gură și introdus în esofag pentru a vizualiza direct orice anomalie, excluzând alte afecțiuni care pot imita acalazia.

Opțiuni de tratament pentru acalazie

Gestionarea acalaziei implică ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea trecerii alimentelor în stomac. Opțiunile de tratament includ:

Medicamente – Medicamente precum nitrații sau blocantele canalelor de calciu pot fi prescrise pentru a relaxa SEI (sfincterul esofagian inferior) și pentru a îmbunătăți golirea esofagului. Eficacitatea acestor medicamente variază și pot avea efecte secundare.

Injecția de toxină botulinică – În unele cazuri, injectarea de toxină botulinică direct în SEI poate relaxa temporar mușchiul, ameliorând simptomele. Efectele sunt adesea de scurtă durată și pot necesita injecții repetate.

Dilatarea (pneumatică sau cu balon) – Dilatarea esofagiană este un tratament obișnuit în care se umflă un balon în SEI în timpul unei proceduri endoscopice. Astfel întinde zona îngustată, permițând o mai bună trecere a alimentelor. Dilatarea este, în general, sigură și eficientă, dar este posibil ca procedura să trebuiască să fie repetată în timp.

Miotomia extramucoasa Heller – Această procedură chirurgicală implică tăierea mușchilor SEI pentru a ușura obstrucția. Miotomia Heller poate fi efectuată prin chirurgie deschisă tradițională sau laparoscopică, aceasta din urmă fiind mai puțin invazivă. Pe langa avantajele laparoscopiei in general, pacienții operati laparoscopic de acalazie au rezultate foarte bune pe termen lung.

Miotomia endoscopică perorală (POEM) – POEM este o procedură relativ nouă, minim invazivă, prin care se utilizează un endoscop pentru a crea un tunel în mucoasa interioară a esofagului. Acest lucru permite miotomia fără incizii externe, ceea ce duce la un timp de recuperare mai scurt.

Prognosticul pentru persoanele cu acalazie este în general favorabil, în special cu un tratament adecvat. Cu toate acestea, managementul pe termen lung al acestei afecțiuni este esențial pentru a preveni complicațiile și pentru a asigura o calitate mai bună a vieții. 

Programările regulate de urmărire, modificările dietetice (cum ar fi consumul de mese mai mici și mai frecvente) și abordarea oricăror complicații potențiale, cum ar fi BRGE sau stenozele esofagiene, sunt componente cruciale ale îngrijirii pe termen lung.

Dacă ai simptome care ar putea indica acalazia, adresează-te unui chirurg cu experiență. Fă-ți o programare la Dr. Stefan Tucă, medic primar în chirurgie generală cu competență în chirurgia laparoscopică avansată.

0 comentariu
Articole mai noi
Articole mai vechi
Contact
Call Now Button