Varicocelul
Varicocelul reprezinta o dilatatie varicoasa a venelor (varice) cordonului spermatic (situate la nivelul scrotului, deasupra și în jurul testiculului). Apare mai frecvent pe stânga, la bărbații tineri intre 15 și 35 de ani, dar poate afecta și ambele testicule. In jur de 15-20% dintre bărbați au varicocel. Frecventa mai mare pe partea stângă, apare datorita unei particularități anatomice. Vena testiculara stânga se varsă în vena renala stânga în unghi drept, spre deosebire de vena testiculara dreapta care se varsă în vena cava oblic. Astfel presiunea hidrostatica în stânga este mai mare decât în dreapta, aceasta fiind una din cauzele apariției bolii.
Cum se manifesta?
De obicei varicocelul nu prezintă simptome. Uneori, poate apărea o senzație de tensiune locala sau durere (mai ales când e cald). Unii pacienți se prezintă la medic după ce au remarcat ca „ceva” le-a apărut în scrot (dilatațiile varicoase pot fi comparate cu un ”ghem de rame”), sau după ce au remarcat diferența de dimensiune intre cele doua testicule. De cele mai multe ori însa, varicocelul este descoperit în momentul în care bărbatul se prezintă la medic pentru tulburări de dinamica sexuala, sau infertilitate de cuplu. Intre cuplurile infertile incidenta varicocelului se ridica la circa 30-40%.
De ce varicocelul afectează fertilitatea cuplului?
Spermatogeneza (formarea spermatozoizilor), proces care are loc în testicul, necesita o anumita temperatura optima, scăzuta, pentru a se realiza cum trebuie. In cazul varicocelului, datorita sângelui ce stagnează în venele testiculare, aceasta temperatura creste, și spermatogeneza este afectata. Spermatozoizii devin mai puțin ca număr și cu mobilitate scăzuta, chestiune ce limitează capacitatea bărbatului, și implicit a cuplului de a procrea.
Ce trebuie făcut?
Daca aveți probleme de fertilitate în cuplu, partenera dumneavoastră încearcă sa rămână însărcinata și nu reușește, toate analizele realizate de ea fiind normale, dacă dumneavoastră aveți din când în când dureri testiculare cărora nu le-ați dat importanta, sau ați remarcat apariția unor vene dilatate în jurul testiculului, este posibil sa aveți varicocel. Trebuie sa consultați un medic chirurg, care sa va examineze în amănunt, inclusiv cu recomandarea efectuării unei spermograme.
Spermograma dvs. este normala?
Cum se pune diagnosticul de varicocel?
Examenul clinic se realizează comparativ la ambele testicule, verifica dacă exista dilatații varicoase deasupra și în jurul acestuia, elimina o alta patologie locala testiculara. Ecografia testiculara asociata cu un eco Dopller confirma varicocelul. Ecografia arata stagnarea sângelui în venele varicoase, dilatate. Spermograma este de obicei afectata: mai putini spermatozoizi cu mobilitatea redusa.
Sunt descrise trei grade clinice de varicocel:
- mic (gradul1) – varicocelul palpabil doar la manevre speciale, care cresc presiunea abdominala;
- mediu (gradul 2) – se poate palpa la pacientul întins, fără alte manevre;
- mare (gradul 3) – este varicocelul care se palpează, dar este și vizibil, putând fi identificat de către bolnav (acest grad este asociat de obicei cu afectarea fertilității pacientului).
Care sunt posibilitățile de tratament ?
Tratamentul cu mari șanse de vindecare este cel chirurgical. Studii serioase arata o îmbunătățire a calității spermei la circa jumătate din cazuri, cu ameliorarea fertilității și a capacității de procreație la scurt timp (2-3 luni) postoperator. Nu toți pacienții sunt însa supuși tratamentului chirurgical. Chirurgia este aplicabila cazurilor cu modificări ale spermogramei, sau cazurilor simptomatice (dureri, creștere în volum a testiculului, indicații de ordin estetic).
Care sunt metodele de tratament chirurgical ?
Tratamentul chirurgical laparoscopic – a devenit sau ar fi trebuit sa devina principala forma de tratament astăzi.
Se realizează pneumoperitoneul – în cavitatea abdominala se introduce CO2 pentru a crea un spațiu de lucru. Gesturile se realizează cu ajutorul unor instrumente introduse prin mini incizii (cea mai mare de 1 cm) și sub vizualizare cu ajutorul unui laparoscop (mini camera video introdusa în abdomen printr-una dintre incizii).
Se reperează vena testiculara dilatata și se secționează un fragment din aceasta, fragment care se trimite la analiza. Intervenția se încheie prin închiderea pacientului și sutura mini inciziilor.
Laparoscopia are numeroase avantaje:
- pacientul se recuperează mai rapid
- chirurgul are o buna viziune intraoperator
- reperarea mai facila a venei (venelor dilatate)
- rata de recidiva este mai mica.
Intervenția durează în medie o ora, iar pacientul necesita spitalizare 24 de ore.
Tratamentul deschis (clasic) – se realizează o incizie similara cu cea pentru apendicectomie dar în stânga; se reperează vena testiculara pe cale retroperitonela (Ivanissevici-Gregoire), se secționează un fragment. Durata 30-40 min, spitalizare 24 de ore, recuperare mai dificila comparativ cu laparoscopia.
Tratamentul pe cale strict scrotala sau inghinala este asociat cu un mare risc de recidiva.
Ce se întâmpla înainte și după operație ?
Pentru internare veți avea nevoie de bilet de trimitere de la medicul dumneavoastră de familie. Adeverința de salariat atesta calitatea dumneavoastră de asigurat.
Practic, veți fi spitalizat în dimineața operației, veți face un dus cu o soluție antiseptica, zona operata va fi epilata. Vi se va explica intervenția și riscurile acesteia. Veți primi un antitrombotic (pentru a preveni formarea de cheaguri). Înaintea intervenției veți fi consultat de un medic anestezist.
După operație vi se vor administra medicamente împotriva durerii, veți fi mobilizat și alimentat treptat. Pansamentul va fi supravegheat. In general, nu veți fi spitalizat mai mult de 24 de ore.
Un regim alimentar postoperator nu este necesar, în schimb este obligatorie evitarea efortului fizic susținut timp de 30 de zile. La externare vi se va prescrie un tratament medicamentos și veți beneficia de concediu medical. Firele se vor îndepărta la 8-10 zile de la operație. Este bine sa realizați o noua spermograma postoperator pentru a vedea adevăratul avantaj al intervenției.