Ce este hidrocelul ?
Hidrocelul reprezintă creșterea în volum a bursei sau burselor scrotale (hidrocel bilateral), datorita prezentei de lichid în cantitate mai crescuta decât de obicei, intre foitele vaginalei testiculare. Vaginala testiculara este una dintre membranele ce învelesc testiculul, și care în mod normal secreta o cantitate minima de lichid care favorizează mișcările testiculului în scrot.
Cum apare hidrocelul ?
In mod normal testiculele sunt coborâte la nivelul scrotului în momentul nașterii. In timpul coborârii din abdomen în bursa scrotala, testiculul antrenează și peritoneul (membrana care învelește cavitatea abdominala pe interior) pana la nivelul vaginalei testiculare. Se formează astfel canalul peritoneovaginal care realizează o comunicare libera intre cavitatea abdominala și scrot, în așa fel încât lichidul secretat de peritoneu în mod normal se scurge în scrot realizând un tip de hidrocel numit comunicant (hidrocel congenital). In mod normal canalul peritoneovaginal se închide de la sine în copilărie; exista însă situații în care comunicarea persista chiar pana la vârsta adulta, iar lichidul persistent din vaginala destinde scrotul.
Hidrocelul întâlnit la adulți este mai degrabă unul secundar. Acesta apare sau datorita unei secreții anormale a vaginalei testiculare de cauza neclara, sau este consecutiv unui traumatism testicular, unei tumori testiculare, infecțiilor, cirozelor cu ascita.
Asocierea intre hidrocel și hernie este relativ frecventa.
Simptomatologia hidrocelului
Poate fi total asimptomatic. De regula pacientul constata singur creșterea progresiva în volum a scrotului de partea afectata, sau bilateral. Cantitatea de lichid acumulata destinde pielea de deasupra și este răspunzătoare de jena locala, deformarea regiunii respective sau dureri.
Cum se pune diagnosticul de hidrocel ?
Examenul fizic general și local este foarte important. Chirurgul va aprecia clinic volumul și distensia bursei scrotale, va realiza examenul funiculului spermatic, va palpa testiculul pentru a vedea dacă este normal. Se face astfel, diagnosticul diferențial cu o hernie voluminoasa inghinoscrotala sau cu o tumora testiculara. De asemenea, se apreciază aspectul urinii (urina tulbure poate fi cauzata de o infecție locala). In cadrul examenului fizic general medicul caută și afecțiuni ce pot fi asociate cu prezenta hidrocelului.
Investigațiile complementare sunt ecografia testiculara (care apreciază volumul și caracterele lichidului acumulat); urocultura și examenul sumar de urina pot fi necesare. Preoperator, în funcție de pacient pot fi utile și investigații mai complexe (pulmonare, cardiace, hepatice, renale).
Ce tratament se recomanda ?
La copii, este necesar un consult de chirurgie pediatrica, chirurgul pediatric stabilind indicația chirurgicala și momentul realizării acesteia.
La adulți, trebuie știut ca puncția testiculara cu aspirarea lichidului (practicata încă de unii), deși reduce hidrocelul în volum, poate fi sursa de infecție externa; de asemenea, puncția nu suprima cauza hidrocelului la adult: tunica vaginala care secreta în exces. După aceste puncții evacuatorii hidrocelul se reface rapid, cauza rămânând pe loc.
Astfel, un tratament chirurgical (operație hidrocel), este singurul capabil sa ducă la vindecare. Scopul lui este de a îndepărta tunica vaginala testiculara, parțial sau total cu desființarea cavitații în care se acumulează lichidul.
Tratamentul chirurgical al hidrocelului
O operație hidrocel se realizează pe cale deschisa sub anestezie rahidiana (jumătatea inferioara a corpului va fi amorțita) sau generala (veți fi adormit complet).
Incizia va fi minima orizontala (3-4 cm), la nivelul scrotului. Se reperează vaginala testiculara, se pătrunde în cavitatea în care se afla lichidul (acesta se evacuează și se trimite la laborator pentru analize). In continuare exista procedee care doar plicatureaza vaginala (procedeul Lord), sau procedee care rezeca vaginala testiculara aproape în totalitate, suprimând astfel cauza formarii hidrocelului (risc de recidiva foarte scăzut). Testiculul poate fi fixat pentru a nu se torsiona (orhidopexie). Intervenția se încheie cu închiderea învelișurilor testiculului pas cu pas, terminând prin sutura tegumentului. Aceasta intervenție durează circa 60 minute. Exista posibilitatea sa aveți un tub de dren postoperator.
Ce se întâmpla practic înainte și după o operație hidrocel ?
In primul rând este necesar un consult care va stabili diagnosticul și conduita ulterioara. Pentru internare veți avea nevoie de trimitere de la medicul dvs.de familie și adeverința de salariat care sa ateste calitatea dumneavoastră de asigurat. Cel mai probabil, veți fi spitalizat în ziua operației. Îngrijirile preoperatorii presupun epilarea zonei inghinale, tegumentelor scrotului si un dus cu o soluție antiseptica. Înaintea intervenției veți fi examinat de un medic anestezist împreuna cu care veți stabili tipul de anestezie. Postoperator, pacienții necesita supraveghere 24 de ore, iar tubul de dren, dacă exista va fi suprimat înaintea externării. La externare, veți beneficia de concediu medical, și vi se va prescrie un tratament medicamentos de urmat la domiciliu. Firele de sutura vor fi suprimate peste 8-10 zile. Un regim alimentar nu este necesar. Controlul postoperator va fi realizat la 30 de zile.